Două state caută soluții pentru șomeri

La sediul Consiliului Județean Suceava, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții statului român și cel ucrainian. La întâlnire au participat șefi din Administrației Regionale de Stat Cernauți și din Serviciului de Stat de Ocupare a Forței de Muncă din Ucraina. Din partea României au fost prezenți delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, alături de ei fiind prefectul de Suceava, Constantin Harasim și senatorul Neculai Bereanu.

ZEFA 2015 – primul Târg de zootehnie al României, găzduit de judeţul Suceava

Singura expoziție de zootehnie din România, are loc în perioada 26-29 iunie, la Dorna Candrenilor. Primul eveniment expozițional al României, dedicat exclusiv sectorului zootehnic, a fost deschis vineri, 26 iunie, în prezenta președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a secretarului de stat din Ministerul Agriculturii, Ioan Uțiu, directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, Gheorghe Dan Neaţă, dar și a altor oficialități.

Nechifor explica pas cu pas, stadiul lucrarilor de la aeroport

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, s-a intalnit vineri, 19 iunie, cu mai multi parlamentari suceveni, si nu numai, pentru a purta o discutie tehnica cu privire la stadiul lucrarilor de modernizare a Aeroportului International ”Stefan cel Mare”.

Nechifor accepta provocarea politicienilor

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a anuntat ca se va intalni vineri, 19 iunie, la ora 10:00 cu politicenii, cetatenii si organizatiile neguvernamentale, pentru a purta o discutie tehnica cu privire la stadiul lucrarilor de modernizare a Aeroportului International ”Stefan cel Mare”.

Punct de belvedere pe Piatra Soimului

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a afirmat ca in acest an, in masivul Rarau, va fi amenajat un punct de belvedere, in locul numit Piatra Soimului.

Cătălin Nechifor:”Transrarăul va fi deschis pe 1 mai”

Drumul Transrarău, care face legătura între DN 17 şi DN 17 B peste Masivul Rarău, a fost închis circulaţiei în perioada iernii. Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătalin-Ioan Nechifor, drumul Transrarău va fi redeschis începând cu data de 1 mai 2015.

Un consilier nou la cabinetul preşedintelui CJ

Rocadele se poartă şi nu numai în politică. Chiar şi functionarii publici sunt dispuşi să mai schimbe birourile şi atribuţiile. Fostul administrator al Consiliului Județean Suceava, Lăcrămioara Loghin, este în continuare angajată a instituției conduse la nivel județean de Cătălin Nechifor. Ea a devenit consilier al președintelui CJ.

Ceremonie de investire a prefectului și subprefectului

În Sala Ștefan cel Mare din cadrul Palatului Administrativ a avut loc vineri, 3 martie, ceremonia de învestire în funcţie de prefect al judeţului Suceava, a lui Constantin Harasim și în ce de subprefect a lui Atanasă Nistor.

Ședință extraordinară, transformată în colocviu

26 de consilieri judeţeni, 4 parlamentari şi foarte mulţi primari au participat la şedinţa extraordinară convocată la Palatul Administrativ Suceava. Patru teme de importanţă maximă au fost supuse dezbaterii, însă, după aproximativ 4 ore de vorbărie au plecat fiecare în direcţia sa cu ideea că...ar trebui găsite soluţii, variante care se caută de ani de zile şi care , probabil, nici nu vor ieşi la lumină în perioada imediat următoare.

Nechifor apreciat de un Secretar de Stat

Antrepenorii suceveni au participat vineri, 27 martie, la primul eveniment de acest gen din județul Suceava, intitulat “Fonduri nerambursabile pentru afacerea ta”. La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, senatorul PSD Neculai Bereanu, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Alin Mitrică și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est. Mitrică l-a felicitat pe Cătălin Nechifor, considerându-l unul dintre cei mai activi șefi de Consilii Județene.

Consiliul Judeţean a demarat un proiect cu fonduri europene pentru a marca o zi importantă din istorie

Consiliul Judeţean Suceava a promovat la finanţare în cadrul Programului „Europa pentru cetăţeni”, acţiunea 4 „Memoria europeană activă” proiectul intitulat „Întâlnirea generaţiilor în istoria verbală europeană. 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, menit să marcheze împlinirea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Consiliul Judeţean a promovat Bucovina la Târgul de Turism al Republicii Moldova

Consiliul Judeţean Suceava şi-a propus să promoveze Bucovina nu doar în ţară, ci şi peste graniţe. Astfel, timp de patru zile Consiliul Judeţean a prezentat potenţialul turistic al judeţului Suceava, dar şi Paştele în Bucovina, la prima ediție a Târgului de Turism al Republicii Moldova, eveniment organizat la Palatul Republicii, în centrul orașului Chișinău din Republica Moldova.

Facilități pentru fermierii din zona de munte

Începând din acest an zona montană nu va mai fi la concurență cu cea de șes, ceea ce înseamna ca în cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, zona de munte va avea facilități suplimentare . Anunțul a fost făcut la Vatra Dornei de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în fața mai multor fermieri, dar și a primarilor din municipiul Vatra Dornei ,Fundu Moldovei, Poiana Ștampei, Panaci, Breaza, Iacobeni, Cîrlibaba, Dorna Areni și Crucea.