CCR dezbate mai multe contestaţii

Curtea Constituţională a României dezbate miercuri contestaţiile depuse pentru anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Potrivit oficialilor CCR, au fost depuse 12 contestaţii până marţi, în jurul orei 16.00.

Curtea Constituţională a primit 7 contestaţii după alegerile prezidenţiale

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi că la Curtea Constituțională au fost primite şapte contestaţii după alegeri, dar numai una este de la un candidat, el precizând că legea spune că pot face astfel de contestaţii doar cei care au candidat sau partidele care i-au propus.

Anunțul președintelui CCR: În principiu e posibil să blocăm orice candidatură

Curtea Constituțională discută vineri, de la ora 14.00, sesizarea depusă de Gheorghe Funar, unul dintre cei intrați în cursa pentru Cotroceni, privind candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale, ca urmare a declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu la începutul săptămânii, potrivit cărora liderul PSD ar fi fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997- 2001.

Șeful SRI, George Maior, atac frontal la Ponta

George Maior, șeful SRI, a precizat că România va intra în anul 2015 fără ca o nouă lege pe probleme de securitate națională să fie adoptată, iar acest lucru se întâmplă din cauza campaniei electorale intense pentru fotoliul de la Cotroceni.