Este o zi frumoasă, dar eu nu pot să o văd!

Deși trăim într-o societate în care viteza este cuvântul de ordine, mai există încă oameni care au curajul de a se opri în loc și de a privi mult mai adânc o realitate distorsionată și plină de prejudecăți. Același lucru l-a făcut și o tânără doamnă, care scriind doar câteva cuvinte pe o bucată de carton a reușit practic să schimbe comportamente ce aparent păreau a fi imposibil de schimbat.

Panouri anticerșetori

Problema cerşetoriei este în sfârşit luată în calcul. Primarul Ion Lungu a declarat că vor fi luate măsuri în acest sens, pentru a pune capăt fenomenului.

Razie de amploare a Poliției Suceava

Poliţia municipiului Suceava a organizat joi, 19 decembrie, pe zona municipiului şi a secţiilor de poliţie rurale din arondare, o razie în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat, cerşetoriei, vagabondaj, siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale.

Acţiune cu succes a poliţiştilor suceveni

Poliţia municipiului Suceava a organizat şi executat o razie în zilele de 29 şi 30 octombrie, pe raza de competență, inclusiv în mediul rural, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat, cerşetorie, vagabondaj, siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale.

Două acţiuni în 3 zile

Poliţiştii suceveni au desfăşurat două acţiuni în perioada 27 - 30 august.

Acțiune cu succes a polițiștilor suceveni

Poliţia Municipiului Suceava, a organizat şi executat o razie, pe raza municipiului Suceava şi a secţiilor de poliţie rurale din arondare, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat, cerşetorie, vagabondaj, a consumului şi comercializării de plante etnobotanice, siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea altor fapte antisociale.