AFIR modifică regulile în timpul jocului. Zeci de primării sucevene pierd milioane de euro

Cătălin Nechifor, șeful administrației județene, a lansat un atac la adresa Guvernului Cioloș. Acesata i-a acuzat pe tehnocrați că au blocat primarilor suceveni accesul la finanțarea proiectelor pe sub-măsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, aferentă noului Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

La povești cu un poet

Constantin Moldovan este un nume cunoscut bucovinenilor deoarece este legat atât de activitatea culturală a acestor locuri cât și de cea administrativă.

Serbările iernii

Pe 26 decembrie comuna Mănăstirea Humorului a găzduit, în cadrul programului Crăciun în Bucovina, tradiționalul spectacol ”Serbările iernii”, oferit locuitorilor și turiștilor aflați în localitate de primarul Constantin Moldovan și de Consiliul Local.

Crăciun în Bucovina, la Mănăstirea Humorului

Așa cum oamenii locului știu deja, înainte să devină un brand turistic, Crăciun în Bucovina a fost timp de sute de ani o modalitate a localnicilor de a-și păstra integritatea națională prin intermediul obiceiurilor din bătrâni. Claca, hora satului și obiceiurile au fost cele care au păstrat aici, în această regiune cu frumuseți de basm, spiritul curat, românesc, plin de muzică, dans și poezie

Un profesor… de istorie

Uneori găsim oameni deosebiți exact acolo unde ne așteptăm mai puțin tocmai pentru că suntem tributari ideilor preconcepute. Fiți sinceri, câți dintre dumneavostră, aflați în căutarea unui cuvânt frumos și plin de simțire, se duc la primărie?

Reflectoare aprinse la Gura Humorului

Conferința oficială de presă desfășurată astăzi, 10 iulie, în sala mare a primăriei din Gura Humorului a semnificat demararea la propriu a manifestărilor prilejuite de Zilele Humorului, ediția 2014. Cu acest prilej, primarul Marius Ursaciuc a prezentat echipa care a contribuit la organizarea acestui eveniment și a explicat, împreună cu ea, manifestările ce urmează a avea loc în cele 3 zile de sărbătoare. Deoarece materialul video este suficient de descriptiv, vă lăsăm să-l vizionați pentru a vă face propria părere.

Umor… ”mânăstiresc”

Concomitent cu Zilele Humorului, în perioada 11-13 iulie se desfășoară a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Grafică Satirică și Poezie Umoristică, Umor… la Gura Humorului.

Galeria menestrelilor

O călătorie la Vatra Dornei pentru a participa la un vernisaj de expoziție mi-a clarificat o mai veche dilemă. De când mă ocup de jurnalism m-am tot întrebat de ce nu cunoaștem, în general vorbind, mai multe persoane deosebite, deși acestea par să abunde în jurul nostru. Iată un posibil răspuns.

Memento

Aflat la București pentru o reuniune națională a primarilor de comune, Primarul Constantin Moldovan din Mânăstirea Humorului a compus și citit în plen poezia pe care v-o dăruim mai jos, dovedind că umorul poate fi mai percutant decât lozincile.

(VIDEO) Balul Gospodarilor mânăstireni

Aflat la ediția a zecea, Balul Gospodarilor din comuna Mânăstirea Humorului a reunit pe 6 ianuarie în generoasa sală a căminului cultural din localitate peste 300 de oameni. Îmbrăcați în costume populare strălucitoare și predispuși de distracție, mânăstirenii au petrecut până spre dimineață.

(VIDEO) Privighetori la mănăstire

Cu prilejul Serbărilor Iernii, organizate pe 26 decembrie de primarul comunei Mânăstirea Humorului, Constantin Moldovan, pe scena ridicată în parcarea Mânăstirii s-a desfășurat un mare concert de muzică populară cu ocazia lansării primului CD al interpretei Florentina Moldovan.

(VIDEO) Obicei nou cu obiceiuri străbune

Primarul Constantin Moldovan organizează în fiecare an, pe 26 decembrie, un mare spectacol de muzică populară și obiceiuri bucovinene, sub denumirea de Serbările Iernii.

Aproape iarnă la Humor

Numai 10 zile ne despart de venirea iernii calendaristice și suntem siguri că amatorii sporturilor de sezon își pregătesc deja echipamentul. Două primării din județ au planuri mari pentru aceste sărbători.

Constantin Moldovan

Dacă am demarat acest ciclu de articole cu un poet deja afirmat, cunoscut și recunoscut la nivel național, vom continua cu un alt poet, mult mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin talentat.