Nașterea Maicii Domnului, zi de sărbătoare pentru credincioși

Astăzi, 8 septembrie, credincioșii de pretutindeni sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, această sărbătoare fiind cunoscută în tradiția populară ca ziua în care rugăciunile femeilor care își doresc să aibă un copil sunt ascultate de Dumnezeu.

Săptămâna Patimilor

An de an trecem prin săptămâna menită să ne reamintească patimile Mântuitorului, tot mai opaci și mai amnezici, preocupați de cumpărături și de prepararea festinului pascal. Sensurile sacrificării mielului se pierd, deoarece mielul se cumpără de la măcelărie și de ani buni sacrificiul ritualic a fost înlocuit de cel financiar.

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou

Credincioși din toate colțurile lumii au venit la Suceava pentru a sărbători hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu această ocazie.