EuropAffiche, la cea de-a treia ediție

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, la iniţiativa Fundației Jérôme Lejeune, organizează cea de-a III-a ediție a concursului EuropAffiche în România, care se adresează tinerilor peste 14 ani, dar și adulților cu dizabilităţi intelectuale, în data de 3 octombrie, începând cu orele 10.00, la Salon Zamca din cadrul Hotelului Zamca.

EuropAffiche, la a treia ediție

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, la iniţiativa Fundatiei Jérôme Lejeune, organizează cea de-a III-a ediție a concursului EuropAffiche în România, care se adresează tinerilor peste 14 ani, dar și adulților cu dizabilităţi intelectuale.

Carduri de sănătate, odată cu buletinul

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, a anunțat că de anul viitor, cei care își vor realiza cărți de identitate vor primi automat și cardul național de asigurări de sănătate. Mai mult decât atât, producția cardurilor ar urma să înceapă chiar din această lună. Totuși, potrivit CNAS, asigurații vor putea utiliza noile documentele abia după ce se finalizează distribuirea acestora.