DNA cere pedepse mai mari pentru Camelia și Dan Voiculescu

Un procuror de la DNA a cerut vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pedepse mai mari pentru fostul director al Antena TV Group Sorin Alexandrescu, dar şi pentru Dan şi Camelia Voiculescu în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Dan Voiculescu, prima reacție privind fuziunea PC-PLR. Ce le transmite conservatorilor prin intermediul unei scrisori

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a transmis, din spatele gratiilor, o scrisoare adresată parlamentarilor PC, prin intermediul căreia le urează succes celor care se pregătesc să abandoneze partidul și îi încurajează pe ceilalți, notează cei de la inpolitics.ro care au intrat în posesia unei scrisori transmise de mogul către cei din Partidul Conservator.

Elena Udrea dezvăluie cine ar fi știut despre „Ponta-ofițer acoperit”

Elena Udrea, candidatul PMP la prezidențiale, a dezvăluit care este, în viziunea sa, pericolul ca Victor Ponta să devină preşedinte, explicând faptul că este şantajabil şi a spus că este convinsă că fostul președinte de onoare al PC, Dan Voiculescu, ştia despre calitatea de fost ofiţer acoperit a lui Ponta.

Mihai Gâdea şi Daniel Constantin, buni de plată în dosarul ICA

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care-i datorează bani lui Dan Voiculescu, ar putea fi executaţi silit în dosarul ICA. ANAF are dificila sarcină de a recupera un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

Iohannis: Ponta minte că am fost la Grivco în 2009

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni seară că premierul Victor Ponta a „minţit” în momentul în care a susţinut că în anul 2009 a fost împreună cu edilul Sibiului la sediul Grivco, provocându-l pe prim-ministru să aducă probe sau martori ai acestei presupuse întâlniri.