Deputatul Sanda Maria Ardeleanu a primit diploma de merit „Dimitrie Cantemir” în cadrul unei manifestări în Parlamentul României

Ieri, deputatul de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, a participat la manifestarea dedicată Zilei mondiale a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare, desfășurată sub egida Alianţei Civilizaţiilor – ONU (ACONU), găzduită de Parlamentul României, prilej cu care i s-a acordat Diploma de merit „Dimitrie Cantemir” a Ministerului Afacerilor Externe, Alianței Civilizațiilor, Departamentului pentru Relații Etnice a Guvernului României „în semn de recunoaștere și prețuire a contribuției deosebite la promovarea valorilor și obiectivelor Alianței Civilizațiilor, inițiativă a Organizației Națiunilor Unite”.

Valorile comunei Vama, omagiate

După ce i-a fost evocată memoria în fata scolii pe care a construit-o, sambata, 12 septembrie, a avut loc dezvelirea bustului marelui patriot vamean, fost deputat si senator, Iorgu Toma de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 80 de ani.

Focus pe problemele cetatenilor

Aflat intr-o lupta electorala in interiorul partidului pentru castigarea nominalizarii pentru candidature din partea PNL la primaria municipiului Suceava, deputatul Ioan Balan a vorbit despre intalnirile pe care le are cu cetatenii municipiului resedinta de judet.

BALAN:” AEROPORTUL SUCEAVA, SĂ FIE ÎN ATENŢIA PREMIERULUI!”

Premierul Victor Ponta trebuie să se implice direct în respectarea plăţilor la proiectul de modernizare a Aeroportului Suceava şi în urmărirea respectării graficului accelerat de executare a lucrărilor, a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. El consideră că dacă premierul Ponta nu va face aceste lucruri, nici la 1 august 2015, nu va putea fi respectat.

Balan :”Soluții pentru protecția producătorilor autohtoni”

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, consideră că situaţia creată de inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la o firmă suceveană, i-a determinat pe liberali să gândescă soluții pentru ca astfel de măsuri radicale considerate abuzive să fie evitate pe viitor.

Ovidiu Iane, “moare” de grija altora

Deputatul Ovidiu Cristian Iane, ales ca urmare a voturilor exprimate de cetăţenii din Colegiul 7, se preocupă de soarta Podului “Prieteniei” Giurgiu-Ruse, ca şi cum în Colegiul în care a fost ales toate lucrurile merg ca pe roate.

Băișanu, din nou obraznic cu Petrache

De data aceasta în calitate de deputat, Ștefan Alexandru Băișanu a susținut o conferință de presă încercând să explice, de ce situația fuziunii dintre PNL și fostul PDL la Suceava are o trăsătură aparte. După ce l-a acuzat pe Ioan Bălan, președinte al organizației municipale PNL că și-a băgat coada în negocierile recent încheiate, acesta și-a îndreptat tirul acuzațiilor către Marian Petrache, secretar general al PNL.

PSD aruncă bomba. Care este planul secret al lui Iohannis și pe cine ar urma acesta să nominalizeze pentru poziția de premier

Prin intermediul unui comunicat de presă, unul din parlamentarii PSD transmite replica pentru PNL-PDL, după ce aceștia au decis să inițieze o moțiune de cenzură la adresa guvernului Ponta, pe tema OUG-ului privind aleșii locali. Pe lângă replica privind acest subiect, deputatul PSD Constantin Rădulescu anunță o ipoteză nouă privind cu cine ar putea face Iohannis tandem, în cazul în care ajunge președinte al României.

Sezonul “microbuzelor electorale”

Deputatul de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, a postat pe pagina personală de pe un site de socializare un text în care vorbește despre actuala guvernare. Vă redăm mai jos în integralitate postarea deputatului PDL Sanda Maria Ardeleanu.

Bălan: „Promisiunile lui Ponta, numai povești”

Preşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat în cursul zilei de ieri, 21 august, că sucevenii au parte doar de promisiuni din partea premierului României Victor Ponta. Ioan Bălan a spus că toate aceste promisiuni sunt „poveşti” pe care Victor Ponta le uită până la Drăguşeni, la ieşirea din judeţul Suceava.

Voluntariatul, experienţă profesională

Potrivit unui act normativ intrat în vigoare sâmbătă, 26 iulie, activitatea de voluntariat va fi considerată experienţă profesională în specialitate. De asemenea, organizaţiile care lucrează cu voluntari trebuie să întocmească un contract de voluntariat sau să elibereze certificate de competenţă.