Ioan Balan: „Dezastrul absorbţiei de fonduri europene este pură incompetenţă a miniştrilor care au condus şi conduc ţara de mai bine de 4 ani”

Deputatul PNL Ioan Balan consideră că cel mai bun indicator pentru a măsura competenţa PSD şi ALDE la guvernare îl reprezintă absorbţia fondurilor gratuite, nerambursabile, care ar fi putut fi atrase de la Uniunea Europeană, care ar fi putut să contribuie la modernizarea României şi care ar fi generat sute de mii de noi locuri de muncă în economia românească.

Ioan Balan, un politician atipic

Deputatul Ioan Balan este un PDL-ist decent, simpatic și nu mi s-a uscat mâna când am scris aceste cuvinte!

Consilierii locali ai PNL nu vor ca bugetul Sucevei să fie împovărat cu un împrumut de 5 milioane de lei pentru consum

Consilierii locali ai PNL Suceava nu vor fi de acord ca bugetul municipiului reşedinţă de judeţ să fie împovărat cu un împrumut de cinci milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru consum. Anunţul a fost făcut de preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan, care a făcut referire la intenţia primarului Ion Lungu a contracta un credit de cinci milioane de lei pentru achiziţia biomasei pentru producătorul de energie termică, sumă care reprezintă echivalentul subvenţiei pe care o are de plătit primăria pentru lunile noiembrie şi decembrie.

Balan: ”Este nevoie de o mai mare recunoaştere pentru corpul profesoral”

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL şi vicepreşedintele pentru Regiunea de Nord Est al PNL, deputatul Ioan Balan, a participat luni la deschiderea anului şcolar la mai multe unităţi şcolare sucevene, el exprimându-şi recunoştinţa faţă de cadrele didactice şi munca depusă de către aceştia. Ioan Balan a fost prezent la deschiderea anului şcolar la şcolile gimnaziale nr. 9 şi nr. 10, din Obcini, respectiv Burdujeni, dar şi la Şcoala Filadelfia.

Întâlniri cu sucevenii, în fiecare cartier

Zile pline de activitate la sediul OM PNL Suceava. Asa cum a declarat presedintele organizatiei, deputatul Ioan Balan, pe langa campania de alegeri si cea de intarire a organizatiei pe sectii de votare, liberalii au intalniri cu sucevenii, in fiecare cartier al municipiului.

Continuarea proiectului ” Ștefanian”

Copresedintele OM PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, tine mult ca proiectul ”Stefanian” initiat de liderul OJ PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, sa fie realizat in totalitate. De aceea, deputatul liberal a preluat acest proiect, iar impreuna cu echipa sa de specialisti vor finaliza acest amplu proiect.

Tătar respinge acuzațiile lansate de Balan

Toate acuzatiile pe care prim-vicepresedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, le-a facut saptamana trecuta la adresa social democratilor din Radauti, pe care i-a facut responsabili de blocajul in care se afla Primaria, au fost combatute de liderul PSD local, Nistor Tatar.

Statuile domnitorilor suceveni sunt lăsate deoparte

Co-președintele OM PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, apreciază faptul că municipalitatea suceveană s-a ocupat de modernizarea și refacerea Cetații de Scaun a Sucevei, însă afirmă că mai sunt mulți alți pași de făcut. Și aici a făcut referire la statuile domnitorilor Ștefan cel Mare și Petru Mușat.

Deputatul Ioan Bălan a renunțat la însemnele PDL

Ioan Bălan, Ovidiu Doroftei, Lucian Harşovschi şi Marius Zmău au susținut astăzi, 7 octombrie, o conferință de presă comună la sediul PDL din Suceava, conferință în cadrul căreia Bălan a declarat că e ultima zi în care poartă însemnele PDL.