”LIBERTÉ, ÉGALITÉ, FRATERNITÉ”, în plină actualitate

Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, impreuna cu deputatul Daniel-Stamate Budurescu, au primit de curand la Bucuresti, un important grup format din 23 de foști primari, din trei departamente ale Franței: Yvelines, Chartres și Haute Normandie, membri ai Asociației foștilor primari ADAMY.

Ardeleanu cere îmbunătățirea „Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”

Deputatul PNL, prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu a participat la Palatul Parlamentului, alături de parlamentarii PNL, Anca Boagiu și Raluca Turcan, la Dezbaterea intitulată ,,Aplicarea în unitățile de învățământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare și funcționare”, organizată de Comisia de Educație a PNL Sector 2 și OF a PNL Sector 2.

Cânt și poem creștin la ieslea Mântuitorului

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Galeria de artă din cadrul complexului comercial Shopping City Suceava, Asociația Cristia împreună cu editura Carmel Print au plăcerea să vă invite la evenimentul „Cânt și poem creștin la ieslea Mântuitorului”.

„La Suceava după 50 de ani” împreună cu Alex Ștefănescu

Criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu va fi prezent peste câteva zile la Suceava pentru a lansa un volum de mărturii şi pentru a susţine o conferinţă. Volumul „Convorbiri cu Alex Ştefănescu”, este semnat de Ioana Revnic.