Pagube materiale din cauza vitezei

Duminică seară, la ora 21.10, pe DN 17, în localitatea Prisaca Dornei din comuna Vama, un tânăr de 26 de ani, din orașul Frasin, a distrus parapetul metalic de pe marginea drumului şi gardul împrejmuitor al unui imobil, situate pe partea dreaptă a drumului.
article placeholder

Polițiști în goană după un bărbat violent și beat la volan

La data de 02 septembrie, la ora 19.09, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Vicovu de Sus, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, intrând pe strada Revoluției.

Accident cu 4 morți

La data de 30 mai, pe DN 17, în interiorul localităţii Prisaca Dornei din comuna Vama, un bărbat de 32 ani, din comuna Stulpicani, în timp ce conducea autotrenul ce tracta o semiremorcă, încărcată cu material lemnos semifabricat, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza, răsturnându-se în curtea unui imobilul situat în satul Prisaca Dornei.