Tăriceanu, urmărit penal de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, Călin Popescu Tăriceanu este urmărit penal în dosarul privind retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Băneasa acesta fiind acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Ludovic Orban a fost trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe deputatul Ludovic Orban, la data faptei prim-vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale faţă de Titus Corlăţean

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut ieri Senatului României încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale faţă de Titus Corlăţean, în dosarul Diaspora, fapte pe care le-ar fi comis îndeplinind funcţia ministerială.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA au finalizat cercetările în dosarul în care fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI, cauza fiind trimisă, miercuri, judecătorilor de la instanţa supremă.

DNA cere Inspecției Judiciare să facă verificări după afirmațiile Elenei Udrea

Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, cere Inspecției Judiciare să facă verificări legate de declarațiile Elenei Udrea, care a spus într-un interviu că "dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI și de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine".