Locuitori… cu înlocuitori

Aproape 75 de ani am fost mânați ideologic către aplatizare morală și s-au folosit toate mijloacele de la escamotarea elementelor meritorii, câte au fost, din istoria acestui popor și până la copierea istoriilor celor care au plecat învinși de lângă Carpați. Cum era și de așteptat, atâta înverșunare împotriva acestui popor de amărâți blestemați să se afle mereu în calea poftelor celor puternici, a dat roade.

Zi decisivă pentru Viorel Hrebenciuc

Deputații urmează să se reunească luni în plen pentru a lua act de demisia lui Viorel Hrebenciuc. Astfel, după ce parlamentarii iau act de demisia lui Hrebenciuc și publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Hrebenciuc poate fi oricând reținut de procurorii DNA.

Căderea cortinei

Campania electorală, așa manelistă cum e, continuă oarecum în surdină, trecută parcă în eșalonul doi de campania DNA de stârpire a buruienilor cultivate în Parlament. Uitat undeva în pustiu, destinul României așteaptă resemnat să cadă cortina peste 25 de ani de istorie a acestui teritoriu, curios dacă aceasta va cădea pe granița de Nord-Est sau pe cea de Sud-Vest, pentru că dincolo de elucubrațiile politicianiste și lozincile populiste, asta urmează să alegem oameni buni.

PSD, noi acuzații la adresa lui Iohannis

Prin intermediul unui comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al candidatului Victor Ponta, Gabriela Firea, l-a taxat dur pe Klaus Iohannis pentru exprimarea de luni seara din cadrul unei emisiuni televizate, când a afirmat faptul că „DNA să facă ordine în PSD”.