Traian Băsescu, ipoteză în cazul Elenei Udrea

Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook, ridică suspiciuni referitoare la posibile abuzuri din partea procurorilor în unele dosare. Din câte se pare este un semnal față de dosarele Elenei Udrea.

Băsescu, săgeți și reproșuri către Tiberiu Nițu și Codruța Kovesi

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul președinte Traian Băsescu a precizat, cu privire la redeschiderea dosarului Mineriadei, că în cei 10 ani de mandat au fost trei procurori generali, mai exact Ilie Botoș, Codruța Kovesi și Tiberiu Nițu și că niciunul dintre ei „nu a găsit resursele morale să spună că nu este adevărat că el le-ar fi cerut să închidă dosarul revoluției sau pe cel al mineriadei”.
Eugen Mogoş, directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în agricultură (APIA) Suceava

Noi inculpați în dosarul APIA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații Eugen Mogoş, Lya Chiriac, Ionela Melania Blanariu, Nicoleta Cheler, Gabriel Constantin Şerban şi Lucian Ciobanu. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu, acordarea de subvenţii necuvenite, dare de mită și folosirea cu rea credinţă a unor declaraţii false.