Fost judecător CCR, trimis în judecată de DNA

Procurorii precizează că este vorba de Toni Greblă, care e acuzat de trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat, fals în declarații, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu funcția.

(VIDEO) Ciobanii suceveni riscă să restituie banii încasați de la APIA

Un număr important de crescători de ovine și bovine din județul Suceava, care au beneficiat din 2008 de subvenții europene prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba (APIA), riscă să fie cercetați penal pentru fals în declarații, fiind totodată obligați să restituie banii obținuți (n.r. - prima pe cap de animal) în perioada amintită, suma fiind una destul de însemnată.