Festivalul Medieval, o întoarcere în timp a sucevenilor

Sute de oameni au ieșit în stradă joi, 14 august, pentru a admira „Parada cu Făclii”, care a anunțat deschiderea celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Medieval de la Suceava. Cavaleri, domniţe, călăreţi şi cascadori au defilat pe acordurile cântecelor medievale.

Curse speciale, asigurate de Primăria Suceava

În intervalul 14-17 august, turiștii și sucevenii care doresc să participe la evenimentele organizate în zona Cetăţii de Scaun a Sucevei, cu ocazia Festivalului de Artă Medievală, au la dispoziţie din 30 în 30 de minute curse de maxi-taxi.

Bani în plus da, taxe de intrare eliminate la Festivalul de Artă Medievală – ba

Municipalitatea suceveană va sprijini organizarea Festivalului de Artă Medievală Suceava, eveniment care se desfăşoară în perioada 14- 18 august, cu un total de 100 de mii de lei (un miliard de lei vechi). Decizia de suplimentare a fondurilor alocate pentru organizarea acestei manifestări a fost luată în unanimitate de către aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de Consiliu Local, convocată luni dimineaţă.

(VIDEO) August, luna spectacolelor în Suceava

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a anunțat astăzi, 5 august, că prin evenimentele pe care le organizează Muzeul, în parteneriat cu Consiliul județean, dorește crearea unei identități prin care Suceava să devină pentru această lună o destinație de vacanță presărată cu evenimente pentru toate gusturile.

Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”

Muzeul Bucovinei, Primăria Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava organizează în perioada 15 - 18 august, Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare". Evenimentul se va desfăşura la Cetatea de Scaun a Sucevei şi în Muzeul Satului Bucovinean.