PD-L se pregătește de alegeri

Partidul Democrat Liberal se pregătește de alegeri în interiorul partidului. Pe data de 23 martie se va hotărî care este cel mai potrivit om la conducerea acestui partid.

PD-L-ul iese la atac

După campania de la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie, reprezentanţii Alianţei România Dreaptă, care nu prea mai există, au ieşit la declaraţii. Precum le stă bine celor din opoziţie, aceştia au lansat critici dure la adresa actulului Guvern.

„Și anul acesta, îmi susțin Universitatea”

Deputatul de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu prezintă o parte din proiectele pe care le va susţine in Parlament, alături de senatorul Gheorghe Flutur şi deputatul Ioan Balan. Ardeleanu se va preocupa în mod special de Universitatea Ştefan Cel Mare din municipiul reşedinţă de judeţ. Cel puţin asta declară pe blogul personal.

Parlamentarele la Suceava, eşec sau realizare?

S-a terminat. Avem acum listele finale ale parlamentarilor suceveni, am terminat cu toate promisiunile de campanie electorală, nu mai trebuie să ne gândim cu cine votăm şi, în mod sigur, nu ne rămâne decât să vedem dacă promisiunile vor fi îndeplinite. Vă împărtăşim câteva impresii la cald, pe vreme rece, după rezultatele obţinute în data de 9 decembrie.

Parcare europeană, lucrare nemțească, municipiu românesc

Sărbătoare dublă la Suceava. Odată cu celebrarea Zilei Naționale a României, a fost inaugurat și unul dintre cele mai importante proiecte de care a beneficiat municipiul reședință de județ: parcajele subterane din punctul zero al orașului. Evenimentul a început printr-o slujbă de sfințire, prezenți fiind o mare parte a oamenilor politici din județ, a reprezentanților administrației locale și județene, dar și foarte mulți suceveni. Amfitrionul întâlnirii a fost nimeni altul decât primarul Ion Lungu.