Lungu: “A venit ziua cea mare”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, spera ca in sedinta de Consiliu Local de miercuri, 14 octombrie, proiectul privind desemnarea unui nou operator de transport si distributie sa fie aprobat.

Thermonet – noul agent de termoficare al Sucevei

După lungi negocieri, Suceava va avea în sfârșit un agent de termoficare. Odată cu finalizarea raportului de negocieri, s-a decis ca Thermonet să fie societatea care va asigura sucevenilor căldura în această iarnă.

Peste 2300 de cereri pentru încălzire

Sucevenii cu venituri reduse mai pot veni la primărie pentru a cere formulare pentru ajutoarele de încălzire. Până în acest moment au fost depuse 2370 de cereri, cu mult mai puține decât în anii precedenți.

Pregătiri pentru sezonul rece

Începând din 7 octombrie, sucevenii care cred că pot beneficia de ajutor de încălzire trebuie să ridice formularele. Acestea trebuie completate și depuse la Asociațiile de Proprietari, iar cei care folosesc energia termică, cei care se încălzesc cu lemne la primăria din Burdujeni şi cei care folosesc gazul pot lăsa cererea la sediul Primăriei.

Casă lăsată fără o duzină de calorifere

O femeie de 57 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția ieri, 22 iunie, despre faptul că în perioada 20 mai - 22 iunie, persoane necunoscute i-au sustras din locuința în construcție de pe raza comunei Șcheia, 12 calorifere din oțel.

(VIDEO) PDL condamnă decizia luată în consiliul local

Președintele Organizației Municipale a PDL, deputatul Ioan Bălan,a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe, că amânarea luării unei decizii în cazul creşterii preţului la gigacalorie este dezastruoasă.

Suceava, fără apă caldă în august

Sucevenii racordați la sistemul centralizat de încălzire a orașului Suceava vor folosi ligheanul, în luna august, pentru a se spăla. Vestea a fost anunțată de conducerea societății Termica, prin persoana directorului Ovidiu Dumitrescu, care a precizat că sistarea furnizării agentului termic pentru încălzirea apei va surveni pe 5 august, în condițiile în care şi Consiliul Local îşi va da acordul.