Femeile din P.S.D. s-au şcolit pentru prezidenţiale

Organizaţia Judeţeană de Femei a Partidului Social Democrat Suceava a participat în perioada 22-24 august, în staţiunea Mamaia, la Hotel Flora, la Şcoala de vară. Potrivit secretarului executiv al organizației de femei PSD, Ioana Maftei, în cadrul acestei întâlniri au fost discutate subiecte ce ţin de situaţia socio-economică a femeilor din România, sărăcia şi impactul crizei asupra femeilor la nivel naţional şi european și instrumente de marketing politic, utile în campania electorală.

Campaniei OFSD “Lumina pentru Iustin” ajunge la Rădăuți

Joi, 10 iulie 2014, ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Municipiul Rădăuţi, OFSD Suceava organizează spectacol caritabil intitulat "Lumea e plină de culoare. Ajută-l și pe el să o vadă". Evenimentul face parte din cadrul Campaniei “Lumină pentru Iustin”.

Întrunirea femeilor social democrate

La sfârșitul săptămânii trecute, la Pitești, a avut loc întrunirea femeilor social democrate, la care au participat reprezentante din toate județele. La această întâlnire, județul Suceava a fost reprezentat de către președinta OFSD, Oana Elena Pintilei și secretarul OFSD, Ioana Maftei.

Violenţa şi siguranţa femeilor, campania demarată de OFSD Suceava

Organizația Femeilor Social – Democrate Suceava susține ratificarea de către România a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, document semnat în 2011 la Istanbul.