În baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava la 24 septembrie, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au identificat şi reţinut în aceeași zi, la ora 19.30, un bărbat de 60 ani, din comuna Frătăuții Noi, cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi care nu a respectat prevederile ordonanţei.
La data de 24 septembrie, în urma continuării cercetărilor în cauza din 23 septembrie, privind reținerea pentru o durată de 24 de ore a tânărului de 24 de ani din comuna Straja, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce este suspendat, faptă comisă la data de 20 septembrie, având în vedere întreaga activitate infracțională a acestuia şi în urma instrumentării întregului material probatoriu, a fost sesizată Judecătoria Rădăuți.
Marţi, 23 septembrie, în urma administrării materialului probatoriu, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 24 ani din comuna Straja, care la data de 20 septembrie, în jurul orei 17.30, a fost identificat de un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Straja.
Vineri, 19 septembrie, la ora 11.30, un agent de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa pe str. Teilor din localitate, s-a sesizat despre faptul că o femeie de 66 de ani din localitate solicita ajutor, iar un tânăr alerga cu o poşetă în mână, fapt pentru care a procedat la urmărirea acestuia şi solicitarea sprijinului telefonic a unui echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.
Polițiștii suceveni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și de verificare a unor agenți economici din județ, care desfășoară activități de exploatare și prelucrare a materialului lemnos. Poliţiştii au aplicat 282 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 130 de mii de lei şi au confiscat material lemnos în valoare de peste 25 de mii de lei în cadrul acţiunii.
În seara zilei de marți, 16 septembrie, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că pe strada Universității din satul Moara Nica, un autoturism are o traiectorie sinuoasă, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În contextul începerii anului şcolar 2014-2015, conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice, care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Pentru fiecare elev, părinte și profesor, un nou an de învățământ reprezintă o nouă provocare. Polițiştii suceveni le doresc acestora mult entuziasm, curiozitate şi putere de muncă pentru obținerea unor rezultate deosebite.
Vineri, 12 septembrie, în cadrul activităților curente desfășurate, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au constatat 4 infracțiuni de „nerespectarea regimului armelor şi munițiilor”.
În lunile august şi septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la mai multe furturi şi tentative de furt comise pe raza municipiului Suceava, având un mod de săvârşire asemănător. La nivelul Poliţiei Municipiului Suceava s-a constituit o echipă operativă complexă, formată din poliţişti judiciarişti care au analizat fiecare caz în parte şi au stabilit conexiuni în ceea ce priveşte modul de operare, intervalul temporal, elemente de specificitate, identificând totodată vulnerabilităţile, dar şi mijlocele de probă pentru identificarea autorilor.
Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de către un bărbat de 45 ani, localnic, cu privire la faptul că în noaptea de 07 spre 08 septembrie, persoane necunoscute au sustras dintr-o locuinţă nelocuită, proprietatea unei femei din Bucureşti, mai multe obiecte şi bunuri.
IPJ Suceava s-a alăturat unei cauze umanitare, urmărind sprijinirea unei tinere de 21 de ani în lupta cu o boală cruntă. Prin această campanie se dorește alinarea suferinței tinerei și redarea speranței.
La propunerea I.P.J. Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, a confirmat luni, 08 septembrie, începerea urmăririi penale, faţă de un bărbat de 35 ani, din municipiul Suceava.
Comisarul șef Neculai Ștefan este noul adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.