Jandarmii vor să-și schimbe uniforma și însemnele

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind stabilirea uniformei și a însemnelor distinctive pentru personalul militar din Ministerul Afacerilor Interne, a formei și conținutului insignei și a documentului de legitimare pentru personalul militar din Jandarmeria Română.

Nechifor a mulțumit jandarmilor pentru colaborare

La Consiliul Județean Suceava a avut loc „evaluarea activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava în anul 2015”. Astfel, președintele Consiliului Județean Suceava, le-a mulțumit tuturor jandarmilor din județ pentru buna colaborare pe care au avut-o pe parcursul acestui an.

125 de tineri elevi jandarmi au depus Jurământul militar

Vineri, 6 noiembrie, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni a organizat şi desfăşurat, pe aleea pietonală din faţa Primăriei Fălticeni, ceremonia depunerii Jurământului militar de către elevii jandarmi din anul I, seria 2015-2017.

Prinsi de jandarmi in timp ce furau biciclete

Marţi, 16 iunie a.c., în jurul orei 09.00, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu în zona Parcului Şipote din municipiului Suceava, a observat trei minori care se deplasau pe o alee şi care aveau asupra lor două biciclete. Deoarece, la vederea echipajului, minorii au încercat să părăsească zona, jandarmii i-au oprit şi le-au solicitat date privind identitatea lor şi provenienţa bicicletelor.

Sute de elevi ”au invadat” Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava

Copii de-o șchioapă, sau liceeni, toți au fost la fel de încântați când au ajuns, joi, 9 aprilie, la Inspectoratul de Jandarmi Județetean Suceava. Pentru că era ”Școala Altfel”, aceștia au avut acces în instituție, și au putut vizita spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii suceveni.

Ţigări confiscate din bazarul sucevean

Sâmbătă, 4 aprilie , un echipaj de jandarmerie a observat, în parcarea situată în fața Complexului Comercial Bazar Suceava, o persoană care aranja niște bunuri în portbagajul unui autoturism. Jandarmii au procedat la controlul vehiculului, constatând că în portbagaj se afla cantitatea de 25 de sticle de alcool, fără timbru fiscal, precum și 340 de pachete de țigări ce aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile din Ucraina și Republica Moldova. Jandarmii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigări și alcool, bunurile urmând să fie predate Direcției Regionale Antifraudă Suceava.

Au pus la cale un furt “ca la carte”

Joi, 2 aprilie, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciul de ordine şi siguranţă publică în zona centrală a oraşului Vicovu de Sus, a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că în urmă cu puţin timp două persoane au încercat să sustragă bunuri din locuinţa soacrei sale.

“Săptămâna curățeniei” la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni

În perioada 31 martie – 1 aprilie Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, a participat la proiectul inițiat de către Primăria municipiului Fălticeni, intitulat “Săptămâna curățeniei”, prin care s-a urmărit ca tinerii jandarmi să-și formeze deprinderi de bun gospodar în activitatea administrativă, precum și cultivarea respectului și a grijii față de un mediu înconjurător sănătos și curat.

Ceremonial militar de acordare a Drapelului de luptă

Sâmbătă, 4 aprilie 2015, începând cu ora 12.00, în zona din faţa Palatului Administrativ Suceava va avea loc Ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava. Sucevenii, cu mic cu mare, sunt aşteptaţi să participe la acest eveniment.

165 de ani de la înfiinţarea jandarmeriei

Jandarmii din întreaga ţară sărbătoresc, pe data de 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române. În acest an se împlinesc 165 de ani de la înfiinţare. Jandarmii sunt cei care asigură ordinea publică în cazul mitingurilor, protestelor şi evenimentelor sportive de amploare, asigură paza obiectivelor şi însoţesc transporturile speciale cu grad ridicat de risc. Inspectoratul General al Jandarmeriei a iniţiat campania media "Jandarmeria Română, de 165 de ani pentru România".

„Ziua Porţilor Deschise” la I.J.J Suceava

Joi, 9 aprilie, jandarmii de la toate detaşamentele din judeţ, organizează „Ziua Porţilor Deschise”. Manifestarea se înscrie în Programul „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Sărbătoare pentru jandarmii veterani

Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni a sărbătorit vineri, 27 martie, „Ziua Veteranilor Unităţii” , printr- o întâlnire cu ofiţerii şi subofiţerii care de-a lungul anilor au activat în cadrul unităţii. Evenimentul a fost organizat premergător zilei de 3 aprilie , Ziua Jandarmeriei Române.