FĂRĂ ALEŞI LOCALI, LA RĂDĂUŢI

Aproximativ trei ani a supravieţuit Consiliul Local la Rădăuţi. Însă joaca aleşilor locali de-a politica a luat sfârşit. Curtea de Apel Suceava a respins, în ultima zi a lunii martie, recursul declarat de C.L. Rădăuţi vis-a-vis de soluţia de dizolvare luată acum câteva luni de Tribunalul Suceava.

PSD RĂDĂUŢI ÎL VA SPRIJINI PE ANDRONACHI

Viitorul consilierului local independent, ales viceprimar al municipiului Rădăuţi, Traian Andronachi , nu va fi unul tocmai uşor. Dar va avea sprijinul aleşilor locali în realizarea proiectelor concrete pentru binele rădăuţenilor. Aceasta a fost declaraţia preşedintelui PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.

PSD RĂDĂUŢI FĂRĂ MAEREAN

Partidul Social Democrat, filiala Rădăuţi, s-a întrunit într-o şedinţă fulger, cu o zi înainte de a decide aleşii locali rădăuţeni soarta diriguitorului administraţiei publice locale, şi au decis retragerea sprijinului politic şi chiar excluderea din partid a celui care spunea că este membru fondator, Tiberiu Maerean. Deşi admonestat permanent de către conducerea PSD Rădăuţi pentru imaginea deformată pe care o crea partidului prin atitudinea si comportamentul său, Maerean se pare că a depăşit limitele acceptate de partid şi a fost înlăturat. Declaraţia apartine şefului PSD Rădăuţi, Nistor Tătar.

VICEPRIMAR NOU LA RĂDĂUŢI

Schimbarea viceprimarului cu atribuţii de primar al municipiului Rădăuţi s-a produs miercuri, 25 martie, in cadrul şedinţei de Consiliu Local. Însă nu fără momente mai mult sau mai puţin picante. Cert este că Epifanie Tiberiu Maerean a fost schimbat din funcţie cu independentul Traian Andronachi.

Surse:”Ciubotaru preia funcţia de primar la Rădăuţi”

Conform unor surse apropiate Partidului Social Democrat, Dumitru Ciubotaru va fi instalat în funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar, în sedinţa de Consiulul Local, care va avea loc astăzi la Primăria Rădăuţi.

“AMICIŢII” LA PRIMĂRIA RĂDĂUŢI

Cei care conduc destinele municipiului Rădăuţi erau până de curând în aceeaşi tabără, cu alte cuvinte, amici. Însă , este ştiut faptul că, tot ceea ce e bun şi frumos nu durează mult, drept pentru care cei doi piloni ai administraţiei publice rădăuţene au ajuns la faza de ..negare a prieteniei.

Greu de schimbat!

Lovitură de teatru în Consiliul Local Rădăuţi. După ce 16 persoane din cadrul PSD-ului au votat pentru schimbarea lui Maerean, iar toată lumea îi cânta "prohodul" politic, astăzi în cadrul unei şedinţe extraordinare, acesta a fost reales în funcţie.

Colinde și nervi, la Rădăuți

Joi, 18 decembrie, a avut loc ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local al municipiului Rădăuți. Ședința a început cu un moment cultural, susținut în biblioteca din oraș, apoi aleșii locali au dezbătut punct cu punct ordinea de zi.

Consiliul Local Rădăuţi, dizolvat

În urma cererii făcute de Prefectura Suceava, ca urmare a neîntrunirii deliberativului în două şedinţe consecutive, Tribunalul Suceava a decis dizolvarea Consiliului Local Rădăuţi. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.