Universitari suceveni, membri ai Consorţiului Regional de Inovare Nord-Est

Ca urmare a procesului de selecţie organizat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prof.univ.dr.ing. Mihai Dimian, Prorector al USV, a fost ales membru titular al Consorţiului Regional de Inovare (CRI) Nord-Est, iar prof.univ.dr.ing. Corneliu Octavian Turcu va ocupa o poziţie de membru supleant.
universitatea din suceava corpul E

Cel mai mare proiect din istoria USV

Conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a anunțat printr-un comunicat de presă că instituția suceveană a câştigat cel mai mare proiect din istoria ei.

Concursuri și prezentări științifice la „Noaptea Cercetătorilor”

Concursuri de fotografie științifică și prezentări științifice la Noaptea Cercetătorilor! Marele eveniment se va desfășura vineri, 26 septembrie, însă până atunci organizatorii au pregătit, printre alte concursuri, două competiții ce merită toată atenția! Este vorba despre un concurs de prezentări științifice intitulat „3 minute în Noaptea Cercetătorilor”, persoanele pasionate de arta fotografică având posibilitatea de a se înscrie la un alt concurs de fotografie științifică, „Imagini în noaptea cercetătorilor”.

Încă cinci zile de înscrieri la USV

Înscrierile continuă la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava până la data de 22 septembrie, atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat. Mihai Dimian, prorector USV pe partea de cercetare, ne oferă mai multe informații.

Informatizarea sistemului de învățământ ia amploare la USV

Universitatea Suceava, în parteneriat cu SIVECO România, organizează proiectul „Creșterea calității ofertei educaționale în învățământul superior prin adaptarea și îmbunătățirea programelor de studii de licență”.
universitatea din suceava corpul E

(VIDEO) Proiectul „Orizont 2020” prezentat la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat astăzi, 16 decembrie, prima ediție a „Galei Tinerilor Cercetători USV”. În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Orizont 2020”.