Hoinar în Bucovina – Comuna Vama

E greu să-ţi închipui că localitatea Vama, comuna din inima Bucovinei, nu a fost întotdeauna aşa cum o vedem noi astăzi. Au trecut 605 de la prima atestare documentară, iar de atunci s-au perindat generații după generații, care au lăsat urme adânci. Haideţi să vedem sărbătoarea organizată de administrația locală la împlinirea a 605 ani de tradiții și turism rural.

Un pas în secolul XXI

După ani de zile de promovare haotică, cu rezultate pe măsură, patronii de obiective turistice din Gura Humorului și Mânăstirea Humorului își unesc eforturile pentru promovarea zonei cu primăriile respectivelor localități, pentru a realiza o promovare modernă a locului.

Târgul de Turism al Bucovinei

În perioada 11 – 13 octombrie 2013, Consiliul Județean Suceava a organizat, în colaborare cu Iulius Mall Iași, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei și Asociația ”Produs în Bucovina”, cea de-a treia ediție a Târgului de Turism al Bucovinei.