ALINA GORGHIU, noul președinte al PNL

Partidul Național Liberal și-a ales președintele. Noul președinte al PNL este deputata Alina Gorghiu, susținută de Klaus Iohannis și Mircea Ionescu Quintus.

Golgota 2.0

Duminică, 16 noiembrie, vocea poporului a mai străbătut o dată până la urechile demnitarilor, cutremurând definitiv credința acestora în sondaje și politologi. Felul în care s-a votat a redemonstrat atașamentul românilor pentru valorile democrației și dorința lor de a se integra valorilor europene.

Vizita electorală în Suceava a lui Zgonea

Valeriu Zgonea militează pentru un preşedinte care să îi apere pe români şi care să înţeleagă că este o onoare funcţia de președinte, care o obţine prin votul oferit de cetățeni.

Victor Ponta își recunoaște punctele slabe. Noua urare pentru Băsescu

Într-un interviu acordat RTV, candidatul PSD-UNPR-PC la Preşedinţia României, Victor Ponta, a vorbit despre planurile sale pentru România dacă ajunge şef de stat. Întrebat care este punctul său tare, respectiv slab în această cursă electorală, premierul a răspuns că are o viziune pentru ţară încă din 2010.

Băsescu dezvăluie adevăratul motiv pentru care nu-l susține pe Iohannis. Mesaj surpriză despre suspendarea inițiată de Tăriceanu

Șeful Statului, Traian Băsescu, a vorbit într-un interviu la Adevărul Live despre motivul pentru care nu îl va susține pe Klaus Iohannis în turul II al prezidențialelor. Președintele României a readus în discuție episodul în care Klaus Iohannis l-a trădat pe Crin Antonescu, după alegerile europarlamentare din 2014, catalogând gestul prezidențiabilului ACL drept unul degradant.