Structura noilor consilii locale în județul Suceava

Votul s-a încheiat și acum urmează validarea noilor aleși locali. După ce ieri v-am dezvăluit numele primarilor, acum vă facem cunoscută și componența noilor consilii locale pentru județul Suceava, structurată pe formațiuni politice.

Cătălin Miron consideră că cei din PSD nu sunt interesați de viitorul orașului

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuți, Cătălin Miron, consideră că reprezentanţii PSD vor să se transforme în „stăpânii oraşului” și că aceștia nu vor să accepte că vor pierde alegerile în Rădăuți și fac tot posibilul să rămână în continuare la butoane. Acesta a dat exemplu o propunere a actualei administrații locale, de a numi în funcția de administrator al municipiului Rădăuți, o persoană din anturajul PSD-iștilor

Ponta a prezentat retrospectiva a cinci cincinale trecute și viitorul luminos…!

Aflat într-un con mare de umbră și cu adânci răni deschise de cercetări penale, la care se adaugă problemele interminabile legate de plagiat, situații care se lasă tot mai rău peste capitolul imagine, Victor Ponta a plecat, de unul singur, prin țară în vizite particulare, dar și electorale. Poate și la solicitarea unor candidați PSD cu scopul clar și precis de a mai aduce/atrage ceva voturi. După ce s-a plictisit o zi pe la Botoșani, Ponta a trecut și pe la Suceava, și dacă tot era în drum, și pe la Fălticeni.

Monica Macovei dorește amânarea alegerilor din Capitală

Preşedintele Partidului M10, europarlamentarul Monica Macovei, dorește ca alegerile locale din Capitală să fie amânate, motivând că nu este îndeplinită premisa unor alegeri corecte, deoarece semnăturile de pe listele cu susţinători sunt fictive.

Bătălia pentru Consiliul Județean Suceava

Lupta pentru Consiliul Județean Suceava se anunţă extrem de interesantă. Au intrat în lupta pentru Palatul Administrativ social democratul Cătălin Ioan Nechifor - actualul președinte, candidatul liberal Gheorghe Flutur- fostul șef al județului între 2008-2012, reprezentantul ALDE Alexandru Băișanu - cel care a fost vicepreședinte în Consiliul Județean în perioada iunie - octombrie 2012, Ioan Bogdan Codreanu – primarul comunei Pojorîta din partea Partidului Mişcarea Populară și liderul filialei UNPR Suceava, Marius Boghian.