Valorile comunei Vama, omagiate

După ce i-a fost evocată memoria în fata scolii pe care a construit-o, sambata, 12 septembrie, a avut loc dezvelirea bustului marelui patriot vamean, fost deputat si senator, Iorgu Toma de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 80 de ani.

Comemorare a victimelor masacrului de la Fântâna Albă

Senatorul independent Mihai Neagu va participa, în perioada 31 martie+2 aprilie, la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă . Tragicul eveniment a avut loc la 1 aprilie 1940 , atunci când aproximativ 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România.

“Mărţişorul – simbol al renaşterii și speranţei“

Doamnele social-democrate au marcat şi în acest an sosirea primăverii. Astfel, sâmbătă, 28 februarie 2015, la Casa de Cultură a oraşului Gura Humorului a avut loc Etapa Judeţeană a Concursului “Mărţişorul – simbol al renaşterii și speranţei“.

Donțu: Băișanu, niciodată în PSD

Reprezentantul județului Suceava în Senat, avocatul Ovidiu Donțu, a afirmat că niciodată Alexandru Băișanu nu va fi primit în rândul social democraților.

Centura ocolitoare a Sucevei va primi 600 de miliarde de lei vechi

În 2014, județul Suceva va primi cea mai mare sumă de la Guvern pentru ca administrațiile locale să-şi plătească datoriile către furnizori, din probabil cea mai vânată resursă bugetară, sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.