accident cu un pieton

Dosar penal pentru un tânar care a părăsit locul accidentului

Un tânăr de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DN 2, din direcția Siret-Suceava, în afara localității Pătrăuți, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani, din județul Botoșani, pe care l-a proiectat în alt autoturism care circula în fața sa, după care a părăsit locul accidentului.

Din cauza vitezei, o șoferiță s-a izbit de un stâlp

Luni seara, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara localității Siret, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o femeie de 33 de ani, din comuna Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de la iluminatul public.