Motocositoare furată dintr-o gospodărie din Frumosu.

Postul de poliție comunal Frumosu, a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, vineri, în jurul orei 15:00, de o localnică, despre faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o anexă.
arhivele nationale suceava

Clădire nouă pentru Arhivele Naţionale

Printr-un comunicat de presă, șefa Serviciului Arhivele Naționale secția din Suceava, Simona Palagheanu, a făcut câteva precizări cu privire la situația spațiilor în care această instituție își desfășoară activitatea, arătând că Arhivele Naționale nu au spații în administrare directă, ci doar în folosință. Reacția instituției vine ca urmare a declarației făcute de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, care a afirmat că Arhivele Naţionale Suceava au fost notificate de mai mult timp şi că trebuie să-şi găsească un nou sediu, întrucât clădirea în care funcţionează în prezent şi care aparţine CJ Suceava se modernizează printr-un proiect european.