Career advice for students

Astăzi, de la ora 17:00, în Aula din Corpul E, Asociația Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei organizează cea de a IV-a ediție a conferinței „Career advice for students”.

„Creștinism, patriotism, europenism. Opinii și interpretări”

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Organizația ASCOR Filiala Suceava, Fundația „Profesor George Manu” și Bucovina Profundă, vă invită astăzi, de la ora 18:00, la conferința „Creștinism, patriotism, europenism. Opinii și interpretări”.

Concert cu trupa „Whiskydenker” din Germania

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava împreună cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, organizează la Centrul Cultural „Bucovina”, în sala Cinema Modern, un concert susținut de trupa germană „Whiskydenker”.

Universitatea suceveană a depășit Politehnica din București

În ultimii ani, Universitatea „Ștefan cel Mare” din oraș a investit bani, timp și resurse materiale în proiectele tuturor celor care i-au solicitat sprijinul în ceea ce privește inovația tehnică sau tehnologică. Așa cum a declarat și rectorul universității, Valentin Popa, în anul 2015, 34 dintre cererile de brevetare și 13 dintre brevetele USV au fost publicate în Buletinele Oficiale de Proprietate Intelectuală (BOPI) şi indexate în baza de date „Espacenet” a Oficiului European de Brevete (EPO).

„Eminescu în limbile lumii: traduceri, receptare critică și academică (I)”

Sâmbătă, 27 februarie, Lectoratul de Limbă Română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți a organizat, în Sala albastră a Universității cernăuțene, o masă rotundă intitulată „Eminescu în limbile lumii: traduceri, receptare critică și academică (I)”.

„Harap Alb” la Joseph Schmidt

Miercuri, 10 ianuarie, a avut loc piesa de teatru „Harap Alb”, în regia lui Ion Creţescu şi interpretată de trupa Fabulinus din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor.

USV dorește locuri de cazare pentru studenți

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava solicită autorităților locale posibilitatea de a mări locurile de cazare a studenților. Aceștia vin și cu propuneri în acest sens.

Primăria Suceava, principalul finanțator al FIST

In perioada 4 – 11 iulie, cea de-a doua editie a Festivalului International al Scolilor de Teatru (FIST) da startul unui maraton de spectacole studentesti – nationale si internationale – ce vor avea loc la Suceava. Proiectul este realizat prin asociere cu Municipiul Suceava si Consiliul Judetean Suceava si este organizat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale” Bucuresti (UNATC), Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman.

Festivalul International de Literatura si arta Lectora

In perioada 27 – 30 mai 2015, va avea loc cea de-a treia editie a Festivalului International de Literatura si arta Lectora. Muzeul Bucovinei Suceava, Cenaclul Zidul de Hartie si Asociatia Culturala Artfest in colaborare cu Universitatea Stefan Cel Mare Suceava, Asociatia Edumax, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, Revista de atitudine culturala Alecart, Centrul de Arhitectura, Cultura Urbana si Peisaj, dar si Uzina de apa Suceava.

Martiniuc demis de la conducerea SAJ

Instituția Prefectului a cerut demiterea directorului de la Serviciul de Ambulanță Județean, Daniel Martiniuc deoarece acesta nu a asigurat prezența unei ambulanțe la meciul de handbal ce ar fi trebuit să se desfășoare ieri seara, 17 septembrie, între echipa Universității sucevene și echipa de la Dinamo.