Cele 14 primării incluse în PNDL trebuie să depună documentația pentru a nu pierde proiectele

Obiectivele de investiții din localităţile Arbore, Bălcăuți, Bogdănești, Bunești, Drăgoiești, Dumbrăveni, Fîntînele, Forăști, Frasin, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Verești, Vulturești, Zamostea au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/2013 privind aprobarea PNDL, cu modificările și completările ulterioare.

Autorul unor furturi din comuna Vulturești, identificat în județul Olt

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, duminică, 22 mai 2016, poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti s-au deplasat în județul Olt, unde, în urma activităţilor investigative desfăşurate, l-au identificat pe un tânăr de 23 de ani din județul Prahova, care, în perioada iunie - noiembrie 2015, a comis 4 furturi şi o tentativă la infracţiunea de furt, din două locuinţe aparținând unor cetățeni din comuna Vultureşti, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 6.700 lei.

22 de intervenții în 24 de ore pentru ISU

În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au executat 22 de misiuni pe linia situaţiilor de urgenţă. Pompierii paramedici SMURD au avut o zi plină, în care au acordat primul ajutor medical la nu mai puţin de 14 cazuri medicale.