Polițiștii, alături de copii pentru marcarea zilei de 1 iunie

Poliţiştii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat în perioada 30 mai – 01 iunie 2016 o serie de activităţi menite să promoveze drepturile copiilor, dar şi să îi responsabilizeze pe aceştia cu privire la potenţialele riscuri şi pericole.

Momente muzicale la Casa Prieteniei de 1 iunie

Ziua Copilului va fi celebrată și la Biroul Francez din Casa Prieteniei, miercuri, 1 iunie, începând cu ora 17:30. Toți copiii francofoni sunt invitați să participe la programul artistic pregătit de elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin” din municipiul Suceava, coordonați de profesor Cosmina Pelin și profesor Anna Ștefura.

„Micul Poliţist”

Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său.

Copiii cu sindromul Down, sărbătoriți de Ziua Copilului

Asociaţia Kontrast – E Suceava, în parteneriat cu Asociaţia SEVA Suceava, Asociaţia Multicare Suceava şi Televiziunea Intermedia Suceava organizează, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, a doua ediţie a acţiunii intitulate “Este şi ziua noastră!”.