Luni, 20 aprilie, în jurul orelor 22:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce executau serviciul de patrulare cu autoturismul din dotare, pe strada Pietrăriei din mun. Suceava a observat un autoturism marca AUDI ce se deplasa sinuos spre str. Lev Tolstoi.
A fost executat semnal regulamentar de oprire, la volanul autoturismului fiind identificat D. Daniel, de 25 de ani, localnic.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge.
Ca urmare a verificării documentelor autoturismului marca Audi, s-a constatat că acesta are polița RCA expirată din data de 29.02.2020, motiv pentru care au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare sus menționate, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional.
A fost întocmit proces verbal de constare a infracțiunii flagrante, sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuz de recoltare probe biologice necesare în vederea determinării alcoolemiei”.
De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prev. O.M. 3/2020.
Lasa un raspuns