În continuarea cercetărilor din data de 08.11.2021 privind sesizarea casierei de la magazinul Profi situat pe bld. George Enescu din mun. Suceava aparţinând SC.PROFI ROM FOOD.SRL despre comiterea unui furt şi a unei tâlhării, în urma probatoriului administrat în cauză de către lucrătorii din cadrul BIC-SV, la 09.11.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Z. Răzvan sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tâlhărie calificată” şi „furt calificat” l.
La aceeaşi dată, Instanţa de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Z. Răzvan.
Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii BIC SV până la soluţionarea procedurală a cauzei.
Reamintim că luni, 8 noiembrie, la orele 20:32, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către casiera SC.PROFI ROM FOOD.SRL despre comiterea unui furt.
A fost identificată apelanta, care a indicat că autorul faptei a fugit către stația mijloacelor de transport în comun Curcubeul, de pe bld. G. Enescu.
Polițiștii din cadrul patrulei s-au deplasat de urgență spre zona indicată unde au identificat un bărbat cu semnalmentele prezentate. S-a procedat la interceptarea, identificarea și imobilizarea acesteia, ulterior fiind condus la SC.PROFI ROM FOOD.SRL unde a fost recunoscut de angajatele magazinului ca fiind autorul faptei.
În urma efectuării controlului corporal, asupra lui Z. Răzvan de 34 de ani au fost identificate o parte din bunurile sustrase, valoarea totală a prejudiciului fiind de 198,88 lei.
Totodată numita casiera a precizat că Z. Răzvan pentru a reuși să iasă din magazin, a îmrâncit-o pe aceasta.
Acesta a fost condus la sediul Poliție Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut comiterea faptei.
Lasa un raspuns