Mirela Adomnicăi, fostul prefect al județului Suceava și candidatul PSD la funcția de deputat, a declarat, într-o emisiune la SuceavaLIVE, că șoferul care a ucis-o pe jandarmerița Irina Airinei și i-a nenorocit fetița pe viață avea permisul de conducere obținut de doar cinci luni, iar examinatorul de la proba practică era una dintre persoanele arestate preventiv după perchezițiile DNA.

„M-am uitat la tânărul acela care a săvârșit accidentul și am văzut atunci în spațiul public că obținuse permisul de conducere în urmă cu cinci luni. Am și verificat cu cine a dat examenul, iar examinatorul este unul din lotul cercetat acum de DNA. Această complicitate prin care unii au obținut permisul de conducere reprezintă principala problemă”, a declarat Mirela Adomnicăi.

Reamintim că în ziua de 14 noiembrie 2018, Irina Airinei a traversat regulamentar, dinspre Palatul de Justiţie, împingând căruciorul în care se afla fiica sa. Bogdan Florin Chetrariu venea cu viteză pe sensul dinspre Policlinică şi nu a reuşit să evite impactul. Şoferul nu a frânat, încercând să evite impactul prin dreapta. Din păcate, a lovit-o în plin pe mamă, dar şi căruciorul în care era fetiţa de un an şi jumătate. Cele două au fost proiectate la mare distanţă de trecerea de pietoni.

Pe de altă parte, în dimineațăa zilei de 26 noiembrie procurorii DNA au dispus efectuarea a 67 de percheziții în București și în județele Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, în trei cauze cu infracţiuni de corupție, spălarea banilor și constituirea unui grup infracțional organizat, a anunțat DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii au suspiciuni că mai multe permise de conducere și înmatriculări au fost date în mod fraudulos, în acest sens fiind efectuate percheziții fiind efectuate și la mai multe instituții publice precum Serviciul Judetean Anticorupție Suceava, Direcția de Permise Auto și sediile RAR în mai multe localități.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracţional organizat, presupus săvârşite în perioada 2018-2020.

În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, precizează procurorii DNA în comunicatul de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.