Urmare a activităților desfășurate în cursul zilei de sâmbătă, 15 februarie, în speța privind minora de 15 ani însărcinată care a fost agresată de concubinul de 19 ani, în ciuda încercărilor acesteia și a mamei sale de a-l exonera de răspundere pe agresor, la ora 21.00 polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului pentru violență în familie și act sexual cu un minor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, s-a discutat cu Parchetul și se va merge cu propunere de arestare preventivă.

„Cred că este printre puținele cazuri în care se iau măsuri atât de ferme chiar în lipsa unei plângeri și împotriva dorinței victimei, rudelor și comunității rome, în general.  S-a lucrat extraordinar cu Poliția Municipiului Rădăuți și Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți”, a transmis comisarul șef Ionuț Epureanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.