Peste 200 de plângeri au fost trimise pe adresa de email a Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, după ce pe Facebook a apărut un clip în care doi câini din rasa Amstaff atacau un alt câine.

„Discutăm despre fapta unei persoane de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop și a participa la astfel de lupte. Pedeapsa pentru această faptă este de închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Este vorba despre un tânăr din Broșteni, care este proprietarul câinilor de rasă. Acesta urmează să fie audiat astăzi”, a transmis comisarul șef Adrian Buga.

Potrivit comisarului Ionuț Epureanu, posesorii de animale trebuie să știe care sunt pedepsele la care se expun dacă facilitează sau organizează lupte între câini.

„Am identificat proprietarul câinilor. Din primele verificări care s-au efectuat în cadrul dosarului penal, câinii respectivi sunt înregistrați în evidențele constituite în acest sens. Urmează să vedem, prin corespondență și cu celelalte instituții, și dacă sunt înregistrați la Administrația Veterinară de acolo, conform legislației. Posesorii de animale trebuie să știe care sunt pedepsele la care se expun dacă facilitează sau organizează astfel de activități. Există la ora actuală date și informații prin care proprietarii câinilor respectivi știa de atacul canin al câinilor din proprietate asupra celuilalt câine”, a declarat Ionuț Epureanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.