Am obosit şi m-am plictisit să văd români sătui de România. O zic aşa… ca etnic ucrainean! Absolut tot incompetentul, frustratul şi nimicul policalificat se simte dator să compare ţara cu el însuşi.

Problema e că în loc să se concentreze pe deosebiri, punctează asemănările. Şi uite aşa, România devine o ţară de nimic, plină de proşti, urâţi şi curve, pentru că cel care emite judecăţile respective se uită practic în oglindă. Ori e lucru știut că oricat s-ar chinui un bou să pară Făt-Frumos, oglinda îl arată tot numai în splendoarea sa bovină.

Eu sunt ţăran! Am pretenţia de a fi, din pricina vârstei, penultimul ţăran autentic din ţara asta (ultimul e Ionică, care e mai tânăr ca mine cu doi ani). La mine în sat lumea se împarte în două: gospodarii şi nimicarii. N-am auzit încă gospodar care să vorbească de rău neamul în care s-a născut! De asemenea, nu am văzut gospodar care să aştepte să vină statul să-i facă ordine în gospodărie sau să-i mulgă vacile. Gospodăria, acareturile şi vitele din bătătură, sunt cartea lui de vizită. Cu cât sunt aceastea mai îngrijite, cu atât este mai bine văzut în ochii comunităţii. Reprezintă dovada clară că e un om responsabil, harnic şi priceput. Iar numărul acestor oameni: responsabili, harnici şi pricepuţi, este net superior celorlalţi. România este a lor, a celor mulţi care construiesc ţara prin ceea ce fac şi nu o distrug prin inerţie şi nepăsare. Nu mă credeţi, vă invit în satele bucovinene! După aia judecaţi ce este de judecat…

Țara noastră este mult mai profundă şi mai complexă decât credem. Lumea arhaică, a tradiţiilor, a ritualurilor, a etnicului, nu ne permite să coborâm la nivelul culturilor de masă care dau trendul în societatea contemporană. Problema noastră, ca neam, este aceea că ne e rușine cu noi înșine! Educația, îndeosebi cea din ultimii 26 de ani, promovează o atitudine greșită vis-a-vis de naționalism. Cumva, e rușinos grozav să evoluezi ca om în deplină concordanță cu tine însuși și trăirile tale, pe care doar energiile subtile ale mediului în care te naști ți le imprimă. E rușinos, vezi Doamne, să iubești și să respecți locul în care ai zâmbit prima oara, unde te-ai îndrăgostit, unde ai crescut, unde ai cunoscut binele și răul. O prostie!

Sistemul educațional românesc împreună cu mass-media, au făcut în așa fel încât să preferăm oricând să adoptăm felul de a fi al străinilor, decât să ne construim existența în funcție de nevoile noastre interioare. Încercarea noastră, ca popor, să fim pe placul tuturor, nu are nicio şansă dacă nu ne placem noi înşine. Putem deveni cel mult o expresie artificială a occidentului, dar istoria ne-a dovedit, în decursul timpului, că artificialul nu-și are loc în destinul unei națiuni. El poate marca un moment, dar nicidecum o eternitate. Există în destinul cultural al neamului nostru suficiente personalități care au surprins adevărata spiritualitate românească și care au îndrăznit să o promoveze, conștienți fiind că, a fi român nu este sinonim cu „hoț, slugărnicie, mizerie, etc.”, precum și alte adjective menite a îngropa sufletul românesc. Se cuvine să îi cunoaștem mai bine!

A fi român înseamnă cel puțin a fi om între oameni dar, personal, înclin să cred că înseamnă mai mult decât atât.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.