Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că cei mai mulţi dintre protestatarii din 10 august nu aveau o revendicare comună, ci veniseră ca la „o acţiune mondenă”.
„N-am informaţii concrete în acest sens (n.r. – finanţarea din exterior a protestului din 10 august). Am văzut că s-a vehiculat în spaţiul public. De foarte multe ori îmi pun întrebarea cum se reuşeşte o mobilizare surprinzătoare a unui număr important de manifestanţi, care au fost în Piaţă, fără să fi avut vreo temă de revendicare.
Dacă aţi observat, cei care participau la această manifestare, cred că cei mai mulţi dintre ei nu aveau o revendicare comună, ca să nu spun că nu aveau niciun fel de revendicare, ci veniseră aşa, ca la un fel de spectacol, acţiune mondenă. Şi atunci sigur că îmi pun întrebarea dacă nu există ceva în spate, ce se doreşte. Sigur, că aceste întrebări nu mi le pun numai eu şi am văzut că foarte mulţi analişti îşi pun exact aceleaşi întrebări, dar un element concret pe care să vi-l dau acum nu am”, a afirmat Tăriceanu marţi la Senat.
Lasa un raspuns