Şeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu nu rămâne fără reacție la afirmațiile făcute joi de către președintele României Klaus Iohannis.
Amintim că șeful statului l-a calificat drept „obsedat” pe liderul ALDE după atacurile acestuia la adresa binomului DNA-SRI.
În acest context, liderul Senatului i-a transmis președintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, că este ”rezultatul forțelor oculte”:
„Încep prin a exprima regretul meu cu privire la atacul pe care l-ați lansat la adresa mea ca președinte al Senatului, total nepotrivit pentru demnitatea unui președinte al țării, atât ca limbaj, cât și ca argumentație”, își începe președintele Senatului comunicatul de presă.
Mai mult, Tăriceanu a anunțat ca nu acceptă starea de nervozitate a șefului statului, generată de criticile aduse acestuia.
„Eu nu sunt timorat nici de dosarele pe care le fabrică la comandă zeloasa dumneavoastră colaboratoare, Codruța Kovesi, și nici de alte instrumente utilizate de „statul paralel” pentru arestarea, compromiterea, chiar condamnarea sau îndepărtarea din viața publică a adversarilor dumneavoastră politici”, susține Tăriceanu.
Lasa un raspuns