Într-o intervenţie telefonică, duminică seară, la B1 TV, Tăriceanu a declarat că învinuirile aduse de DNA dovedesc „o necunoaştere a regulilor fundamentale de funcţionare a democraţiei”: separarea puterilor în stat şi neanchetarea deciziilor politice de către procurori.
“Acuzaţiile sunt extreme de subţiri. Putem să ne punem întrebarea ce se va întâmpla dacă va fi pus sub control judiciar. Aceste fapte care se impută sunt atât de vechi, încât nu se justifică o astfel de măsură. (…) Ar fi un guvern dat jos în urma unor acuzaţii care nu mai pot fi susţinute”, a comentat Tăriceanu, susţinând că Ministerul Justiţiei “ar trebui să se gândească foarte bine” la această situaţie.
De asemenea, el a iterat ideea unei încercări de lovitură de stat.
“Aşa cum au decurs lucrurile în ultimele 2 luni, o astfel de ipoteză nu poate fi scoasă din vedere”, a afirmat preşedintele Senatului.
Politicianul a dat asigurări că plecarea lui Victor Ponta de la şefia formală a PSD nu îi va diminua influenţa în această formaţiune.
„Ca prim-ministru, ai o influenţă foarte mare asupra partidului. Nu cred că există un interes din partea partidului să se producă o ruptură între componenta politică şi cea executivă. Interesul PSD este să se marcheze măsurile economice, sociale, astfel încât să obţină un rezultat cât mai bun în 2016 sau chiar să câştige alegerile. Acesta este interesul nostru comun. Coaliţia de guvernare va asigura sprijinul politic necesar pentru Guvern”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.
Lasa un raspuns