Grecia, Israelul sau Insulele Azore sunt doar câteva dintre destinațiile în care turiștii pot merge cu un certificat de vaccinare.

În cazul în care au trecut peste 10 zile de la rapel, în Grecia, turiștii nu mai sunt nevoiți să stea în carantină.

Certificatul de vaccinare este un plus pentru turiștii care își doresc să meargă fără bătti prea mari de cap în vacanță. Pentru o călătorie, o persoană are, în cele mai multe dintre cazuri, nevoie de un test PCR negativ pentru COVID-19, de un certificat de vaccinare sau de dovada imunizării prin boală.

Grecia și Croația sunt destinații turistice apreciate, în special de către români. Pentru a ajunge în cele două țări, este necesar un test PCR negativ pentru COVID-19. Totuși, persoanele care au minim 10 zile de la momentul în care au făcut rapelul pot călători fără test PCR și fără să mai stea în carantină.

Pe de altă parte, în Muntenegru, autoritățile cer doar o perioadă de 7 zile de la momentul administrării rapelului.

Insulele portugheze precum Azore și Madeira sunt o altă destinație ce permit intrarea pe teritoriu în baza unui certificat de vaccinare. Mai mult decât atât, Azore a devenit primul arhipelag din lume unde toate persoanele au fost imunizate, scrie Digi24.

Slovacia a decis granițele pentru turiștii vaccinați. Cei care vor să călătorească aici trebuie să fie vaccinați de 2 săptămâni cu un ser de la Pfizer sau Moderna și minim o lună de la administrarea vaccinului AstraZeneca.

Începând din 18 martie, Islanda a permis accesul tuturor cetățenilor, vaccinați, care doresc să viziteze.

Bulgaria și Turcia cer test PCR negativ

În Bulgaria şi Turcia însă, călătorii trebuie să prezinte în continuare un test PCR negativ la intrarea în ţară, chiar dacă au făcut vaccinul împotriva COVID-19.

„Până la data de 26.04.2021, toate persoanele care vor sosi pe cale aeriană şi rutieră în Republica Elenă sunt obligate să prezinte rezultatul (în limba engleză şi cu datele de identificare ale persoanei testate) unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore de la data prelevării şi a formularului PLF ori a dovezii de vaccinare (în limba engleză) cu unul dintre vaccinurile autorizate, cu condiţia să fi trecut minimum 14 zile de la rapel”, informează MAE.

În Bulgaria, pe de altă parte, testul PCR rămâne obligatoriu în ciuda vaccinului.

„Începând cu data de 29 ianuarie 2021 şi până la data de 30 aprilie 2021, toate persoanele (inclusiv cetăţenii români) care doresc să călătorească în Republica Bulgaria, indiferent de statul din care se deplasează, pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiţia prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii„, arată tot MAE.

 

Sursa: PS NEWS

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.