Consiliul de Administraţie al TAROM a luat act de demisia lui Eugen Davidoiu din funcţia de director general provizoriu începând de luni şi l-a desemnat pe Florin Susanu pentru a prelua această funcţie, cu un contract de mandat de o lună.

Premierul Tudose a discutat luni despre situaţia TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o la Palatul Victoria.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care şeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

Premierul Mihai Tudose i-a atras atenţia ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cu privire la pierderile înregistrate de compania TAROM şi i-a cerut explicaţii acestuia pe tema lipsei de control din partea reprezentanţilor ministerului privind şantierele de construcţie a autostrăzilor.

Duminică, prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat că va fi efectuată o analiză a corpului de control la TAROM, companie naţională care trebuie să intre pe profit şi care nu va fi nici închisă, nici vândută.

„Ea (compania TAROM – n.r.), acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reuşit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie naţională, este un simbol naţional şi nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită (…) ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte”, a adăugat Tudose.

Premierul a făcut şi o comparaţie cu firmele private de transport aerian care operează în România şi cărora „le merge bine”, spre deosebire de TAROM. „Păi, nu vi se pare ceva în neregulă ?”, a spus Tudose.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.