După ce au tăiat din cheltuielile cu personalul TESA, conducerea Universității „Ștefan cel Mare” nu bagă mâna în buzunarul studenților care stau în cămine. Și anul viitor tarifele de cazare în căminele din campusului universității rămân neschimbate.

Astfel că studenţii bugetari vor achita, pentru cazarea în cămin, sume între 90 şi 220 de lei pe lună, iar studenţii cu taxă, între 220 şi 360 de lei, în funcţie de cămin.

Căminul 1, situat în incinta campusului universitar și destinat fetelor, este amenajat cu camere de câte 4 locuri şi grup sanitar comun. Studentele care învaţă pe un loc finanţat de stat vor plăti 140 de lei, iar cele cu taxă 270 de lei.

Căminul 2, pentru băieţi, dispune de camere cu 3 şi 4 paturi, grup sanitar propriu şi duşuri separate la fiecare apartament. Tarifele vor fi de 190, respectiv 330 de lei.

Căminul 3, mixt, are amenajate camere cu 2 paturi şi grup sanitar propriu, tarifele încadrându-se între 220 şi 360 de lei.

Căminul 4, mixt și cel mai nou, are camere cu 3 paturi, grup sanitar propriu, iar personalul angajat efectuează curăţenia atât în spaţiile comune, cât şi în camere. Acolo, studenţii fără taxă vor plăti 210 lei lunar, iar cei cu taxă 350 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.