Viceprimarul Lucian Harșovschi a anunțat că, încă de la jumătatea lunii iunie, cu mult înaintea discuțiilor apărute pe facebook, Primăria municipiului Suceava s-a autosesizat cu privire la comportamentul nepotrivit și nefiresc al unui taximetrist sucevean, care s-a prezentat la sediu pentru a ridica niște documente.

„Colegii mei au trimis o adresă Policlinicii C.F.R. Suceava, prin care s-a solicitat o re-examinare medicală a acestui cetățean. Unitatea medicală a programat această examinare pe data de 26 iunie, însă taximetristul nu s-a prezentat.
Postez această informare întrucât este un subiect destul de controversat atât în mass-media cât și pe facebook. Prin urmare, multă lume discută dar nimeni nu a făcut nicio reclamație!
Datorită unei bune colaborări între primărie, poliție și policlinica CFR (este vid legislativ și nimeni nu putea face ceva fără o sesizare oficială), în data de 6 august, personal, am purtat o discuție cu taximetristul în sediul poliției municipale iar acesta a fost “ajutat” de cei de la serviciul ordine publică (țin să le mulțumesc pe această cale din nou atât lor cât și serviciului rutier) să fie transportat de bună voie. A fost examinat și a fost declarat inapt din punct de vedere psihiatric”, a transmis Lucian Harșovschi.

Potrivit acestuia, drept urmare, compartimentul de specialitate din cadrul primăriei i-a retras autorizația de taximetrie și a trimis adrese către A.R.R., pentru a aplica și această instituție legislația.

„Spun aceste lucruri, pentru ca sucevenii să conștientizeze importanța sesizării organelor competente în cazul în care întâlnesc situații ce pot pune în pericol siguranța lor și a celorlalți și să depună o reclamație oficială în acest sens, pentru a preveni o nenorocire, nu doar să posteze pe facebook”, a mai transmis viceprimarul sucevean Lucian Harșovschi.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.