Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava se află amplasat la circa 13 km față de municipiul Suceava, pe raza orașului Salcea, localitatea Plopeni, județul Suceava, la o distanță de 3 km față de D.N. 29 Suceava – Botoșani, se întinde pe o suprafață de 105 ha și se află în subordinea directă a Consiliului Județean Suceava.

Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava se află într-o continuă dezvoltare și începând din luna Ianuarie a anului 2017, a cunoscut o expansiune considerabilă, iar astfel fluxul de pasageri de 58.000 la finele anului 2016, a ajuns la 270.000 pasageri la finalul anului 2017.

La finalul anului 2018, numărul de pasageri a ajuns la un număr de 353.280 pasageri, comparativ cu finalul anului 2017 când au fost 262.165 de pasageri.

 Pentru anul 2019 se preconizează, o creștere de până la aproximativ 450.000 pasageri.

Numărul de zboruri este fluctuant în funcție de perioada din an și astfel acesta a crescut de la 26 de zboruri pe săptămâna în luna Decembrie 2017, la 30 de zboruri pe săptămână în primul trimestru 2018 și în luna Iunie 2018 a ajuns la 49 de zboruri, în fecvență de la 4 la 5/ zi actual și din luna Iunie chiar de la 4 până la 7 zboruri/zi.

 Aeroportul a intrat în procedură de reabilitare/extindere și începând cu luna Mai 2019 se vor demara lucrările la noul terminal, pentru dublarea capacități actuale.   

Postul de poliție Transporturi Aeriene Suceava, este unitatea care asigură ordinea și liniștea publică și acționează conform competențelor în incinta și în zona adiacentă aeroportului. Această subunitate de poliție se află în subordinea ierarhică a Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava – Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași și Direcția de Poliție Transporturi și acționează conform statutului de organizare în baza ordinelor și dispozițiilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională din sectorul transporturilor aeriene.

În cursul anului 2018, lucrătorii de poliție din cadrul Postului de poliție Transporturi Aeriene Suceava au acționat în conformitate cu dispozițiile I.G.P.R. – Direcția de Poliție Transporturi și Secția Regională de Poliție Transporturi Iași, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională din sectorul transporturilor aeriene.  

Astfel au fost executate 262 controale directe, din care 48 pe linie economică și 74 pe linie judiciară, respectiv pe linia prevenirii și combaterii sustragerii de carburanți, materiale de construcții și materiale de inventar din perimetrul aeroportuar precum și  140 pe linia prevederilor Legii 38/2003 prevenirea taximetriei ilegale.

S-au mai executat 260 patrulări pedestre în perimetrul aeroportuar, ocazie cu care au fost efectuate 68 controale la sistemele de pază. Împreună cu beneficiarii serviciilor de pază și conducerea societății de pază s-au efectuat 14 instruiri a personalului de pază.

În perioada analizată lucrătorii de poliție transporturi aeriene, au  aplicat 100 de sancțiuni contravenționale.

Au fost reținute două certificate de înmatriculare, două seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare și un permis de conducere.

Și în anul 2019, siguranța călătorilor dar și siguranța obiectivului deservit constituie priorități pentru polițiștii Postului de poliție Transporturi Aeriene Suceava. De asemenea, un obiectiv suplimentar îl constituie desfășurarea unor acțiuni comune cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava pentru asigurarea respectării legalității regimului de transport taxi în zona Aeroportului. Tocami de aceea, în perioada următoare vor fi organizate mai multe activități în teren, în zona adiacentă pentru identificarea și sancționarea celor care parchează neregulamentar sau desfășoară activități de transport tip taxi cu încălcarea prevederilor legale.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.