Sub titlul „Mimesis”, în regia lui Daniel Iordan, spectacolul va avea prima reprezentație duminică, 28 ianuarie, ora 17:00, la Iulius Mall.

„Mimesis” este un spectacol care se adresează tuturor categoriilor sociale și de vârstă, al cărui concept are la bază comunicarea cu audiența de tip nonverbal. Actorii comunică folosind mijloace specifice de tip mim, cu machiaj specific.

Începând cu definiția mimesisului, ca artă a imitației, regizorul Daniel Iordan a dezvoltat această idee provocând actorii la asumarea unui gest psihologic (poziție corporală) atunci când intră în raport cu o emoție venită din partea audienței. Pe scurt, preluarea emoției transpusă prin non-emoție.

„Platon spunea că mimesisul este de fapt o imitație a imitației. De fapt, se pune întrebarea dacă mimesisul este o imitație a adevărului, sau a unei iluzii? Din acest motiv, actorii care performează cu mijloace specifice mimului, trecând și prin exercițiul de statuie vivantă, nu fac altceva decât să preia, printr-un gest psihologic imitativ, o emoție venită din exterior, de la cei cu care vor intră în contact. În final, scopul acestui tip de performing este să transmită emoție. Conceptul are la bază necesitatea comunicării între oameni, având ca mesaj transcenderea emoției, care trebuie sa depășească limita cunoașterii”, a explicat regizorul Daniel Iordan.

Distribuție: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț și Sergiu Moraru

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.