Anul 2022 este văzut de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, drept cel în care România ar putea adera la zona euro. Șeful diplomației de la București a făcut această afirmație într-un interviu acordat cotidianului polonez Rzeczpospolita, preluat de Reuters.

„Aderarea la zona euro este o decizie politică pe care am adoptat-o în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, îndeplinim deja criteriile formale astfel că am putea adera şi mâine la uniunea monetară. Însă ne temem că acest lucru va avea un impact negativ asupra veniturilor pensionarilor şi a celor mai săraci. Cred că vom adopta euro peste cinci ani, în 2022”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Zona euro este compusă în prezent din 19 state membre. Ultima ţară care a aderat la zona euro este Lituania, care a făcut trecerea la moneda unică în 2015.

 

România are în prezent cea mai mare creştere economică din UE

 

Cu un avans de 5,5% în trimestrul al doilea, România are în prezent cea mai mare creştere economică din UE. Majoritatea statelor membre UE din afara uniunii monetare, inclusiv Danemarca, Suedia, Polonia şi Cehia, şi-au revenit mai rapid de pe urma crizei financiare globale din 2008 decât statele din zona euro. Cu toate acestea, România este în continuare una din cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.

Luna trecută, premierul Mihai Tudose a afirmat şi el că aderarea României la zona euro este „un angajament” pe care ţara noastră l-a luat odată cu intrarea în Uniunea Europeană, precizând că mai este foarte mult de lucru „la convergenţă”. Potrivit premierului, nu există un termen fixat în acest sens. „Nu ne-am fixat un termen. Cât de repede posibil, dar nu vrem să ardem nişte etape, fiindcă apoi ne facem mai mult rău decât bine”, a spus Tudose.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.