Viceprimarul municipiului Suceava Teodora Munteanu  a mulțumit public tuturor celor care s-au implicat până acum în consultarea publică  privind concursul de proiecte pentru amenajarea parcului Șipote. Totodată, aceasta a subliniat că apreciază deschiderea primarului Ion Lungu vis a vis de acest obiectiv din municipiul reședință de județ.

„Mulțumesc public Ordinului Arhitecților din România și tuturor organizațiilor profesionale, academice și nonguvernamentale, precum și tuturor cetățenilor care s-au adresat în scris Primăriei, formulând sugestii și recomandări privind proiectul de amenajare al Parcului Șipote. 

Apreciez deschiderea domnului primar Ion Lungu pentru demararea unui concurs de soluții privind proiectarea parcului Șipote. Apreciez, de asemenea, faptul că majoritatea partidelor din Consiliul Local au îmbrățișat aceeași opinie. 

Poziția mea și a USRPLUS este clară: am propus în programul nostru electoral ca toate proiectele majore de arhitectură și de urbanism promovate de municipalitate să fie atribuite în viitor doar prin concurs de soluții. Ne ținem de cuvânt și susținem fără rezervă această abordare. 

Este timpul ca profesioniștii să decidă modul cum va arăta și cum va funcționa în viitor acest oraș, lăsând administrației locale doar sarcina de a obține finanțare pentru investițiile prezente și viitoare. 

Ca lider al grupului consilierilor locali USR și ca viceprimar al municipiului Suceava, voi susține în Consiliul Local ca acest concurs de soluții să fie organizat transparent, cu profesionalism, respectând cele mai înalte standarde în domeniu. Pentru a ne asigura participarea la concurs a celor mai buni specialiști din țară și din străinătate, trebuie ca Primăria, la rândul ei, să asigure un nivel de premiere motivant și echitabil, un juriu profesionist și imparțial, dar și o tema de proiectare impecabilă, în deplin acord cu concluziile ce vor fi trase în urma consultării publice și a consultării specialiștilor în domeniu. 

Consider că municipiul Suceava nu este cu nimic mai prejos decât municipiile Cluj Napoca sau Timișoara, care au finalizat cu succes concursuri de soluții organizate de foruri independente, acreditate profesional, precum Ordinul Arhitecților din România, prin departamentul OAR Concursuri. Urmând exemplul concursurilor de succes pentru proiectarea ansamblului urban „Cetățuia”, Parcului Etnografic Romulus Vuia, Parcului Feroviarilor (toate din Cluj-Napoca) sau Multiplexity (din Timișoara ), consider că Primăria municipiului Suceava trebuie să încheie un parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România pentru organizarea unui concurs internațional de soluții pentru proiectarea Parcului Șipote.

În acest sens, am inițiat deja primele contacte cu reprezentanții departamentului Concursuri al Ordinului Arhitecților din România, urmând ca în următoarea ședința de Consiliu Local să prezint date concrete despre condițiile necesare perfectării unui astfel de parteneriat”, a transmis viceprimarul Teodora Munteanu. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.