Legea nr. 165/2013, privind măsurile de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, potrivit Instituției Prefectului.

Centralizarea a fost făcută în urma raportării fiecărei unitate administrativ- teritorială. Totodată, o comisie constituită la nivelul Prefecturii va centraliza balanțele funciare întocmite de fiecare Primărie.

În centrul atenției acestei comisii de fond funciar sunt trei categorii de terenuri din domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului, precum şi terenuri din domeniul public al acestora.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, informează că în judeţul Suceava este nevoie de circa 4050 de hectare de terenuri cu păduri şi, întrucât vechiul amplasament nu este disponibil, s-a optat pentru reconstituiri din proprietatea de stat.

“Am solicitat de la Minister să obţinem această suprafaţă din pădurea statului. Legea nr. 1 din 2001 şi Legea nr. 247 din 2005 interziceau acest lucru, însă este îmbucurător că, prin noul act normativ, legiuitorul a prevăzut ca din pădurea proprietate de stat să facem puneri în posesie, să putem finaliza şi acest proces”, a declarat Sinescu, adăugând că solicitările menţionate sunt trecute deja prin Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, urmând a fi operate punerile în posesie.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.